Într-o scenă care pare desprinsă dintr-un film de acțiune, gorila cu o greutate de 250 kg, pe nume Akarevuro, se năpustește asupra fotografului, crezând că acesta îi amenință teritoriul. Christophe Courteau a surprins momentul dinaintea atacului gorilei și imaginile sunt uimitoare, scrie catersnews.com.
Gorila amețită de tulpinile de bambus – care fermetează în stomacul primatelor – este liderul grupului Kwitonda. „Fotografiam familia de gorile în Munții Virunga, alături de câțiva clienți. Ne-am concentrat atenția asupra lui Akarevuro, liderul grupului. Toți membri familiei erau agitați, deoarece consumaseră bambus. Din senin, uriașul Akarevuro, care stătea foarte aproape de noi, s-a năpustit asupra mea. Într-o fracțiune de secundă, am simțit că m-a lovit un jucător de rugby. Am simțit toată greutatea corpului lui asupra mea. O asemenea gorilă cântărește 250 kg. În mod normal, acestea îi evită pe turiști, dar în acea zi, Akarevuro era amețit. M-a împins din calea sa cu o singură mână, ca și cum nu aș fi fost acolo. Akarevuro a plecat apoi în pădure, pentru a goni un mascul, care părea interesat de o femelă din grupul său”, a povestit fotograful francez. În mod miraculos, Christophe s-a ales cu o singură zgârietură pe frunte.
foto: catersnews.com
foto: catersnews.com
foto: catersnews.com